Mihai Eminescu simbol național al românilor, un geniu incomod sistemului. Dumnezeu, fizica cuantică și relativitatea prind contur în trăirile poetice și clare cu 35 de ani înaintea lui Albert Einstein.

Mihai Eminescu – Știința și căutarea adevărului

F:. Mas:. Grațian Prisacariu,  2026-01-18

Cuvânt înainte

Respectabile Maestru, stimați frați și surori, în funcțiile și demnitățile dumneavoastră, doresc să tratez în această planșă o latură mai complexă și mai puțin cunoscută a literaturii eminesciene.

Introducere

Mihai Eminescu, poetul nostru național, deși este recunoscut ca fiind un “romantic târziu”  și un “geniu al poeziei” și-a dedicat viața unei sete de nestăvilit în înțelegerea mecanismelor universului. A căutat frenetic informații pe care să le împărtășească lumii sub aspect de fascinație dar și mai excepțional sub formă lirică.

Pentru vizualizarea subtitrării și traducere în limba în care dispozitivul dumneavoastră a fost setat, vă amintim să activați butonul CC din imagine / YouTube.

1. Știința intuiției și a necunoscutului

“Puterea de cădere “V” este egal cu “m.d.” adica masa multiplicată cu ridicarea adică “m” de înmulțit cu “c” la pătrat.

Masa multiplicată cu repejiciunea finală ridicată la pătrat ”c”. Mărimea puterii de cădere “v” stă în proporție directă cu mărimea masei “m” si cu mărimea ridicării ei “d”.  “V” este egal cu “m.d”…”V” este energia potențială ..”V” este egal cu “m.c.” ridicată la pătrat…”

Este vorba despre manuscrisul cu numărul 2267. Aceste notații apar în însemnările lui Eminescu în 1870 cu 35 de ani înainte de a fi sintetizate de către Albert Einstein în teoria generală a relativității.

Unii spun “intuiție” alții “coincidență” în traducerea unei formule frumos de greșit scrisă. Ce contează…Eminescu a fost hărăzit să trăiască în miezul marilor revelații științifice ale acelor vremuri. Esențial și fără de tăgadă, rămâne puterea de asimilare a conceptelor revoluționare ce aveau să spargă bariera teoriilor newtoniene, care la el aveau să se convertească în vers:

“Porni luceafărul, creșteau
În cer a lui aripe
și căi de mii de ani treceau în tot atâtea clipe..
un cer de stele dedesubt,
deasupra cer de stele.
Părea un fulger ne-ntrerupt,
rătăcitor prin ele.”

Întâlnim aici un principiu științific destul de cunoscut erei în care trăim. Spațiul și timpul se dilată pe măsură ce viteza atinge valorile astronomice ale propagării fotonului în vidul cosmic. Lucruri pe care abia știința secolului următor avea să le certifice științific:

“La steaua care a răsărit
e-o cale atât de lungă
Că mii de ani au trebuit
luminii sa ajungă
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
luci vederii noastre“

 

 

Studiile de la Viena și Berlin, niciodată desăvârșite printr-o diplomă, l-au făcut să cunoască marile spirite ale vremii în ale științei: Maxwell, Hertz, etc. Cursurile ca audient la Ludwig Boltzmann, cel care i-a revelat conceptul de atom îi îndreaptă interesul într-o zonă în care intuiția sa poetica avea să traducă în liric marile idei ce aveau să revoluționeze știința.
Geneza lumii, stingerea, teme în care știința și filozofia și-au dat mâna în chip de vers:

“La-nceput pe când ființă nu era, nici neființă,
Pe când totul era lipsă de viață și voință,
Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface
Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!”

Întunericul care veșnicea înainte de început….
Biblia, vechile scrieri indiene, i-au fost surse de inspirație în căutarea lui de a înțelege existența. Ceea ce mai târziu avea să însemne teoria “Big Bang”, o posibilă explicație a nașterii universului, Eminescu avea să o facă magistral în poezie:

“Dar deodat-un punct se mișcă…cel întâi și singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii..”

Teoria mistică și cea științifică fuzionează creând o extraordinară imagine a creației în care punctul infinitezimal pe care-l aseamănă cu o boabă de spumă, este fermentul existenței Cosmosului. Coincidență sau nu boaba spumei e nefiresc de comparabilă cu spuma cuantică, cea care în reprezentarea scării lui Planck creează particule și anti-particule, generatoare de energii uriașe ce fac ca timpul și spațiul să se curbeze, provocând apariția a ceea ce numim astăzi găuri negre, creuzet al colapsului gravitațional:

“Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși,
Cum planeții toți îngheață și s-azvârl rebel în spaț
Ei, din frâiele luminii și ai soarelui scăpați
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit
Ca și frunzele de toamnă toate stele-au pierit,
Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Și în noaptea neființei totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep –eterna pace…”

Timpul moare el însuși, iar astrele sunt înghițite în haos. Bătrânul dascăl din acest poem, alter ego-ul poetului, caută absolutul în concretul matematic :

“Orice moment în viața universului e ecuația momentului următor, orice moment prezent e ecuația momentului trecut.”

“Cu mâne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi”

A cunoscut sau nu teoria șirurilor lui Fibonacci rămâne un mister. Însă acest catren traduce magnific esența acestei teorii unde fiecare număr este rezultatul sumei celor două anterioare. Eminescu nu și-a propus să fie un savant cu pretenția de a demonstra generațiilor viitoare sensul universului. El a respectat oamenii de știință a timpurilor lui și a celor de dinainte, ale căror cunoștințe le-a asimilat și a încercat să le redea lumii într-o formă poetică tulburătoare, excepțional de sugestivă.
Contemporanul sau Victor Hugo spunea: “Poeții au creat o lună metaforică și savanții o lună algebrică. Luna reală e între cele două. ”

2. Înlănțuirea adevărului și a cuvântului cu aripi frânte

Manuscrisele eminesciene sunt pline de note ce nu au legătura cu poezia …Fizică, chimie matematică, istorie, biologie, medicină…. Informații adunate într-o sete continuă de a înțelege cât mai mult această lume.
O lume care nu l-a înțeles, o lume căreia a fost incomod și care, pentru a-i potoli dorința lui de a spune adevărul, l-a declarat nebun. Opera lui jurnalistică, cea atât de puțin cunoscută, este o radiografie crudă a societății românești:

“Într-o țară în care un om cu patru clase primare și peste aceasta din fire mărginit e redactor de ziar, deputat, director de Bancă Națională, specialist într-ale drumului de fier și curând ministru de finanțe, într-o țară în care procurele false ca și falsele cărți de alegător joacă rolul de căpetenie pentru înaintarea oamenilor, unde merit, știință, caracter nu sunt nimic, tripotajul, pișicherlâcul și hatârul tot, în o asemenea țară omul e redus a constata istoricește ceea ce se-ntâmplă, a se indigna din când în când, a râde mai adeseori, dar a se mira de ceva nu mai are dreptul.

Se vede că arta de-a guverna e în România sinonimă cu arta de-a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice, pentru a amputa una câte una bucățile vii ale țării…
O mulţime de oameni mari se mişcă pe această scenă bizară, pe care toate sînt cu putinţă afară de un singur lucru: onestitatea.

Autori cari nu ştiu a scrie o frază corectă, oameni de stat cari nu pot justifica nici săvîrşirea şcoalei primare, advocaţi fără ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fără de mîni, generali cari nu ştiu citi o hartă, subprefecţi ieşiţi din puşcărie, legiuitori recrutaţi dintre stîlpi de cafenele, jucători de cărţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi cari înaintea erei liberale vindeau bilete la café chantant, iată banda ocultă care guvernează azi România, bandă care, pînă mai ieri republicană pînă la comunism,…. astăzi crează decoraţii, împărţindu-le între ei cu profuziune; ieri voind să răstoarne pe Domn, azi îl titluiesc rege; ieri proclamînd republică la Ploiești, azi joacă cu aceeaşi măiestrie pe linguşitorii Curţii.”

Asemenea articole și nu puține la număr, cu o îngrijorătoare validitate și în prezent au deranjat lumea politică a acelor vremuri. Prin urmare Poetul trebuia liniștit, sau cum spunea junimistul politician Petre Carp: “Mai potoliți-l pe Eminescu!”. Și l-au potolit, cu mercur,  la ospiciul doctorului Șuțu de pe strada Plantelor, numărul 16 : 12 iunie 1889:

“Cum nu vii tu Țepeș doamne , ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni.
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni.”

Frustrarea și deznădejdea în fața persecuției s-a regăsit în vers. Dar speranța și credința nu au încetat a-i fi alături nici până în ultimele clipe.

Întrebat fiind : “Crezi în Dumnezeu?” :

“Dumnezeu e un atom, un punct matematic, punctul comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui organismul de legi, sistema cosmică”

Iar apoi: “Ce-ți lipsește?”

“Stelele…”

“Stele-n cer…”. Ultima poezie găsită în halatul de spital al poetului.
Ora 03:00, 15 iunie 1889:

“Stelele-n cer…. Deasupra mărilor
Ard depărtărilor până ce pier.
După un semn
Clătind catargele tremură largile vase de lemn
Niște cetăți veghind întinsele
Și necuprinsele singurătăți.
Orice noroc
Și-ntinde aripile
Gonit de clipele stării pe loc.
Până ce mor,
Pleacă-te îngere la trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?”

Concluzie

Mihai Eminescu ne-a lăsat o moștenire inestimabilă în materie de căutare și cunoaștere. Cuvântul său a dăinuit împotriva asperităților temporale sau ale intențiilor haine. Putem învăța, prin puterea exemplului, să nu ne oprim din a căuta misterele lumii și a le oferi umanității pentru un viitor plin de Lumină.

Am zis!

Atașăm un document / studii cu rol de referință la cele redate mai sus. Documentul în format PDF a cărui autori se regăsesc în documentul atașat este utilizat aici fără rol comercial. Este cu scop non-profit și are rol educativ și cultural. „Materialul este publicat în cadrul seriei Studii eminescologice, nr. 20, cu scop cultural-educativ. Credit: autor(i) și instituție conform mențiunilor din publicație.” Mulțumim autorilor.

studii-eminescologice-nr20

 

 

Vei putea să bați la Porțile Templului Ordinului Umaniterra (cererea de aderare AICI), prin voință și determinare, respect de sine și Credință în Divinitate, indiferent de religie. Este foarte posibil ca porțile să ți se deschidă. Dacă intri, poți rămâne sau poți pleca. Nimeni nu te ține cu Forța. Dar Înțelepciunea te va încuraja să rămâi. Nimeni nu alege să întoarcă spatele Frumuseții, bucuriei de a trăi cu adevărat în Adevăr.

De aceea pe altarul Templului vei găsi mereu minim trei sau mai multe Cărți ale Legii Sacre, Biblia, Coranul, Baháʼí și altele, ca simbol al faptului că noi, Umaniterrii, considerăm că toți suntem fiii – fiicele Creatorului, și cu dragoste Fraternă putem fi admiși în O:.M:.U:.

Gânduri bune! Glorie muncii ce produce plusvalori! Glorie plusvalorilor!

Ubi Concordia, Ibi Victoria, Est Umaniterra!