S-08 Tăcerea lui Iisus, Convertirea lui Pavel și Criza Educației în Lumea Modernă” Dialogul dintre Marele Maestru al Ordinului Masonic Umaniterra și fratele Dorel Vișan grad 33 1/2 RSAA – 13 aprilie 6024 A∴L∴ / 2024 e.n., Orientul Târgu Mureș
LUMINA TEZAURULUI VIU AL CULTURII, BINECUVÂNTAREA ORDINULUI MASONIC UMANITERRA
„Tăcerea lui Iisus, Convertirea lui Pavel și Criza Educației în Lumea Modernă”
Dialogul dintre Marele Maestru al Ordinului Masonic Umaniterra și fratele Dorel Vișan grad 33 1/2 RSAA
13 aprilie 6024 A∴L∴ / 2024 e.n., Orientul Târgu Mureș
Rezumat narativ al dialogului
(secțiunea 08)
În cadrul ceremoniei din 13 aprilie 6024 Anul Luminii (2024 anul profan), Marele Maestru al Ordinului Masonic Umaniterra, dr. Adrian Ashley Toader Williams, PhD, grad 3-33-100, poartă un dialog dens și confesiv cu actorul, scriitorul și filosoful frate Dorel Vișan grad 33 1/2, ocazie când acesta este proaspăt învestit cu Titlul de Mare Maestru de Onoare Ad‑Vitam al Ordinului Umaniterra. Fragmentul surprins în transcriptul analizat (secțiunea 08) se concentrează pe trei axe majore: tăcerea lui Iisus, criza educației și responsabilitatea statului și a familiei în formarea omului.
Dorel Vișan pornește de la episodul judecării lui Iisus și de la figura Sfântului Pavel. El amintește că Pavel, cu doi ani mai vârstnic decât Iisus, a asistat la judecata din Sinedriu și nu a putut înțelege cum un om acuzat nu se apără. Abia după experiența inițiatică de pe drumul Damascului, când „lumina orbitoare” și vocea divină îl întreabă „Saule, Saule, de ce mă prigonești?”, Pavel înțelege că Iisus nu trebuia să se apere: cine nu îi înțelege rostul nu poate fi convins prin argumente. De aici, Vișan extrage o maximă amară: „pe prost, pe măsură ce îl lămurești, devine marțăgos”, sugerând că uneori tăcerea este singura atitudine demnă în fața ignoranței.
Marele Maestru introduce apoi tema „părintitului conștient”, comparând rigoarea necesară pentru obținerea permisului de conducere cu absența oricărei pregătiri sistematice pentru rolul de părinte. El subliniază că un automobil de câteva tone este tratat cu mai multă responsabilitate decât un copil, deși acesta din urmă poartă în sine viitorul unei societăți. Vișan răspunde plasând problema în câmpul responsabilității de stat: dacă statul dorește cetățeni, trebuie să creeze avantaje reale pentru cei care aduc copii pe lume și să susțină educația lor. Sunt invocate exemple din Germania și din țările arabe, unde sprijinul pentru copii și familii este consistent, în contrast cu situația din România, unde un copil român primește un ajutor infim, în timp ce un copil refugiat beneficiază de o susținere mult mai mare.
Vișan formulează apoi o teză radicală: omul, în starea sa naturală, este „un dobitoc”, asemenea oricărui animal, și devine persoană doar prin educație. Educația îl transformă în ființă morală; în absența ei, omenirea riscă să devină „lepădătura universului”. El denunță degradarea sistemului de învățământ: elevi care vin la școală cu cuțitul, profesori agresați, școală „muiată” deliberat până la a produce analfabeți funcționali. În contrapunct, evocă imaginea clasică a învățătorului ca „sfânt coborât dintr-o icoană” (Goga) și exemplul Japoniei, unde profesorii sunt profund respectați.
Dialogul se mută apoi spre educația din familie și spre schimbarea raportului de autoritate. Vișan observă, din experiența călătoriilor sale, că „copiii românilor se cunosc în avion”: țipă, se cațără pe scaune, apasă butoane, în timp ce părinții nu intervin, ba chiar par să admire „spectacolul”. În alte culturi, părinții și ceilalți pasageri intervin ferm, dar calm. Această lipsă de intervenție este citită ca simptom al unei crize profunde de educație familială.
El critică și transformarea relației profesor–student: prezența la cursuri nu mai este obligatorie, iar diplomele pot fi obținute fără participare reală. Consecința, spune Vișan, este că „80% din doctorii noștri sunt idioți”, medici care îmbolnăvesc în loc să vindece. De aici, el trece la o viziune energetică asupra bolii: nu există „boală” în sens clasic, ci doar o anumită stare a organismului energetic; vindecarea se produce prin gând și convingere fermă.
În final, Vișan revine la tema autorității și a disciplinei: odinioară, chemarea la direcțiune provoca teamă, iar părinții întăreau autoritatea învățătorului; astăzi, părinții ajung să bată profesorii. Mass‑media amplifică aceste derapaje, transformând cazurile de violență în modele de comportament prin repetare obsesivă. Dialogul se încheie într‑o notă gravă: ceea ce se vede la știri nu este doar o succesiune de incidente, ci simptomul unei societăți care își pierde structura morală și educativă.
Analiză academică a dialogului prin prisma valorilor Ordinului Masonic Umaniterra
- Cadru conceptual: Umaniterra și „Masoneria Mileniului III”
Ordinul Masonic Umaniterra se definește pe site‑ul oficial ca „Masoneria Mileniului III (3) și după”, având ca ax central „trezirea în conștiință, esența vieții”. Principiile sale sunt „constructiv‑evolutive”, valorificând istoria fără a rămâne prizonieri ai trecutului. Misiunea declarată include dezvoltarea sinelui, sănătatea, educația, reducerea consumismului și a amprentei de carbon, precum și părintitul‑conștient. Dialogul dintre Marele Maestru și Dorel Vișan se înscrie direct în acest cadru, fiind mai mult decât o conversație ocazională: el funcționează ca un exercițiu de conștiință publică, în care temele centrale ale Ordinului sunt puse în scenă prin exemplu, critică și reflecție.
- Tăcerea lui Iisus și etica discursului: adevăr, ignoranță, inițiere
Episodul tăcerii lui Iisus în fața Sinedriului, reinterpretat de Vișan prin prisma convertirii lui Pavel, poate fi citit ca o meditație asupra raportului dintre adevăr și ignoranță. Iisus nu se apără nu pentru că nu ar avea argumente, ci pentru că adevărul său nu poate fi recepționat de o instanță care nu are „urechi de auzit”. Această poziție rezonează cu ethosul inițiatic al Umaniterra, unde cunoașterea nu este impusă, ci oferită celor pregătiți să o primească, iar dialogul autentic presupune un anumit nivel de maturitate interioară.
Maxima „pe prost, pe măsură ce îl lămurești, devine marțăgos (*1)” nu este un dispreț față de oameni, ci o critică a încăpățânării ignorante. În logica Umaniterra, aceasta trimite la necesitatea selecției și a discernământului: Ordinul afirmă explicit că nu este un spațiu pentru cei animați de invidie, materialism, ego și comploturi, ci pentru cei dispuși la transformare morală și intelectuală.
*1) marțăgos – Cuvântul este specific graiului maramureșean, dar apare și în alte zone din Ardeal, un regionalism care apare în opera lui Dorel Vișan. Persoană ciudată, bizară, cu comportament neobișnuit. Se folosește pentru a descrie pe cineva care are gesturi, idei sau obiceiuri ieșite din comun. Om prostănac, nătâng sau fără minte. Om neîngrijit, murdar sau dezordonat. În unele graiuri, „marțăgos” are sensul de om fără judecată, care face lucruri fără sens. Poate fi folosit cu sens depreciativ pentru cineva care nu are grijă de aspectul său.
- Părintitul‑conștient și responsabilitatea statului: convergențe cu misiunea Ordinului
Marele Maestru introduce explicit conceptul de „părintit‑conștient”, termen care apare și în documentele publice ale Ordinului ca una dintre prioritățile misiunii sale. Comparația dintre rigoarea obținerii permisului de conducere și absența oricărei pregătiri pentru rolul de părinte evidențiază o disonanță structurală: societatea reglementează strict utilizarea unui obiect periculos, dar lasă aproape complet nereglementată formarea celor care vor modela generațiile viitoare.
Răspunsul lui Vișan, care mută accentul pe responsabilitatea statului (sprijin material, infrastructură educațională, echitate între copii români și refugiați), completează perspectiva Umaniterra: Ordinul nu se limitează la dezvoltarea individuală, ci urmărește impactul asupra structurilor sociale și politice, prin „pârghii politice și economice”, așa cum se afirmă în textele sale programatice. Dialogul arată că părintitul‑conștient nu poate fi redus la o tehnică psihologică, ci presupune un ecosistem etic și social care să susțină familia.
- Educația ca transformare morală: de la „dobitoc” la persoană
Afirmația lui Vișan că omul este, în starea sa naturală, „un dobitoc” și devine persoană doar prin educație poate părea brutală, dar ea exprimă o antropologie profund compatibilă cu filosofia Umaniterra: omul este o potențialitate care trebuie trezită și cultivată. Ordinul vorbește despre „trezirea în conștiință” și despre francmasonerie ca „școală” de formare a sinelui, nu ca simplu club sau rețea de interese.
Critica sistemului de învățământ—de la violența elevilor la degradarea statutului profesorului și la producerea de „analfabeți” și profesioniști incompetenți—se suprapune peste diagnosticul Umaniterra privind „alterarea valorilor umane de la vârste fragede”, care generează „monștrii societății contemporane”. Dialogul nu se oprește la lamentație, ci sugerează implicit o direcție: re‑sacralizarea educației, re‑așezarea profesorului și a învățătorului în centrul comunității, și reintroducerea disciplinei ca formă de respect, nu de abuz.
- Boala, energia și convingerea: sănătatea în viziune Umaniterristă
Când Vișan afirmă că „nu există boală, există doar o anumită realitate a organismului energetic” și că vindecarea se produce prin gând și convingere, el se apropie de dimensiunea holistică a sănătății pe care Umaniterra o include în misiunea sa: sănătatea nu este doar o chestiune medicală, ci una de conștiință, de raport cu sine și cu energia vieții. Această perspectivă nu neagă medicina, ci o completează cu o etică a responsabilității interioare.
În același timp, critica la adresa medicilor slab pregătiți este un corolar al criticii sistemului educațional: dacă formarea este superficială, rezultatul este un corp profesional incapabil să servească binele comun. Ordinul, care se definește ca „francmasonerie cu învățături direct aplicative”, insistă tocmai pe legătura dintre cunoaștere și practică, dintre principii și acțiune.
- Autoritate, disciplină și mass‑media: între libertate și haos
Schimbarea raportului dintre elev, profesor și părinte—de la respect și teamă de autoritate la agresivitate și inversarea rolurilor—este analizată de Vișan ca simptom al unei „societăți fără structură”. Umaniterra, în Declarația de Principii, subliniază nevoia de ordine, de responsabilitate și de justiție autentică, nu doar formală. Critica mass‑mediei, care transformă cazurile de violență în modele prin repetare, se aliniază cu avertismentul Ordinului privind „abundența informațiilor false” și efectele lor deformante asupra percepției publice.
În acest context, dialogul dintre Marele Maestru și Dorel Vișan funcționează ca un contra‑model: în loc de scandal și superficialitate, el oferă o conversație lungă, argumentată, care leagă teologia, antropologia, pedagogia și critica socială într‑un fir coerent. Este, în sine, un act pedagogic și inițiatic.
Concluzie
Dialogul dintre dr. Adrian Ashley Toader Williams și Dorel Vișan, purtat cu ocazia acordării Titlului de Mare Maestru de Onoare Ad‑Vitam, nu este doar un schimb de idei, ci o punere în practică a valorilor Ordinului Masonic Umaniterra: trezirea în conștiință, părintitul‑conștient, revalorizarea educației, responsabilitatea față de societate și o viziune holistică asupra omului.
Prin tonul său critic, dar profund responsabil, dialogul devine un text programatic pentru ceea ce Umaniterra numește „Masoneria Mileniului III”: o masonerie care nu se refugiază în ritual, ci coboară în realitatea concretă a lumii, încercând să o înțeleagă și să o transforme.
Secțiunea următoare
Vei putea să bați la Porțile Templului Ordinului Umaniterra (cererea de aderare AICI), prin voință și determinare, respect de sine și Credință în Divinitate, indiferent de religie. Este foarte posibil ca porțile să ți se deschidă. Dacă intri, poți rămâne sau poți pleca. Nimeni nu te ține cu Forța. Dar Înțelepciunea te va încuraja să rămâi. Nimeni nu alege să întoarcă spatele Frumuseții, bucuriei de a trăi cu adevărat în Adevăr.
De aceea pe altarul Templului vei găsi mereu minim trei sau mai multe Cărți ale Legii Sacre, Biblia, Coranul, Baháʼí și altele, ca simbol al faptului că noi, Umaniterrii, considerăm că toți suntem fiii – fiicele Creatorului, și cu dragoste Fraternă putem fi admiși în O:.M:.U:.
PENTRU A FI LA ZI CU NOUTĂȚILE ȘI ACTIVITĂȚILE ORDINULUI MASONIC UMANITERRA VĂ RUGĂM SĂ NE URMĂRIȚI PE PAGINA NOASTRĂ OFICIALĂ DE FACEBOOK PRIN A DA URMĂRIRE / LIKE / ÎMI PLACE (Follow Page) PE TABUL FACEBOOK DE MAI JOS. MULȚUMIM, PE CURÂND. DOAMNE AJUTĂ!
Gânduri bune! Glorie muncii ce produce plusvalori! Glorie plusvalorilor!
Ubi Concordia, Ibi Victoria, Est Umaniterra!
Total Users : 312676